Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liviu-Axinte

Noul an şcolar a adus numeroase schimbări, printre care şi înlocuirea mai multor directori de şcoli. În judeţul Botoşani au existat aproximativ 25 de astfel de cazuri, iar în Dorohoi au fost schimbaţi din funcţie doi directori şi un director adjunct, care şi-a dat demisia.

La Şcoala cu nr.4, Dana Şlincu a fost înlocuită cu liderul sindical SLI (Sindicatul Liber din Învăţământ), Liviu Romanescu. Având în vedere că funcţiile ar fi fost incompatibile, acesta a renunţat la calitatea de lider sindical, alegând postul de conducere al şcolii.

Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ, a declarat că înlocuirea directorilor de şcoli este o hotărâre a Inspectoratului Şcolar Judeţean la care nu a fost consultat în vreun fel. „Au fost discuţii cu Inspectoratul Şcolar la care eu nu am participat şi nici nu cer să fiu consultat când este vorba de schimbări. A fost opţiunea domnului Romanescu, nu o comentez în niciun fel. Nu este o problemă a sindicatelor dacă este sau nu schimbat un director de şcoală”, a mai adăugat Liviu Axinte. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liviu-Axinte
DorohoiNews.ro, 15-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.09.2011 la 20:07

Se vede clar ca faceti afirmatii gratuite. Interesati-va la Primaria Dorohoi,la ISJ Botosani si apoi comentati. La prima vedere si numai cu vorbe toate se rezolva repede si usor. Sa lasam faptele sa vorbeasca. Sa nu uitam ca nimic nu se rezolva fara bani.Si nu mai incriminati parintii de neimplicare daca nu cunoasteti situatia.

15.09.2011 la 18:19

Nu cumva d-na Slincu a fost buna pentru ca nua ti avut alta varianta? In secolul 21 elevii scolii 4 au wc in curte, nu au apa curenta .Nu cumva datorita managementului d-nei fost director si a delasarii parintilor care nu s-au implicat. Lasati omul sa faca treaba, iar daca nu va fi capabil, jos cu el.

15.09.2011 la 15:53

Daca dl. Romanescu isi va face treaba de director la fel ca cea de invatator la clasa, va fi jale. Nu ne ramane decat sa ne ducem copiii la alte scoli. D-na Slincu nu trebuia schimbata! A realizat multe lucruri bune si frumoase in aceasta scoala. Pe noi parintii de ce nu ne intreaba nimeni ce parere avem? Toata stima si consideratia noastra pentru d-na Slincu.

15.09.2011 la 15:05

Domnul Romanescu a simtit ca treaba cu sindicatele incepe sa se strice si a trecut puntea de partea cealalta. Ieri sindicalist, azi manager- reprezentand patronatul. Frumoasa si interesanta schimbare, nu? Pana mai ieri scuipa poarta ISJ si a usile directorilor, azi sterge unde a scuipat. Demn, nu?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro